VALURILE

Roman experimental, ilustrativ pentru tehnica fluxului conştiinţei, Valurile este considerat una dintre capodoperele Virginiei Woolf.

Un roman de o senzitivitate acută, care sondează abisurile percepţiei, testând totodată capacităţile metamorfotice ale limbajului, Valurile a fost considerată cea mai inovatoare carte a Virginiei Woolf. Prin intermediul unor monologuri care, deşi distincte, ajung uneori aproape să se confunde, într-o viziune comună asupra lumii, este surprinsă povestea a şapte personaje. Dacă povestitorul Bernard (inspirat de romancierul E. M. Forster) e obsedat de perfecţiunea frazelor şi de mecanismele limbajului, Louis este un singuratic care tânjește după acceptarea şi simpatia celor din jur, asociat fiind, de unii critici, unui alt prieten al autoarei, poetul T. S. Eliot. Lui Neville, cu obsesia lui de a regăsi iubirea, pare să-i corespundă profilul scriitorului Lytton Strachey, iar lui Percival (singurul personaj căruia nu i se aude vocea, fiind prezent doar în evocările celorlalţi), cel al fratelui Virginiei Woolf, Thoby Stephen, mort la douăzeci şi şase de ani. De la prima scenă a cărţii, petrecută într-o grădină de la malul mării, când Jinny îl sărută pe Louis declanşând inconştient o mică dramă, până la întâlnirea finală dintre personaje, ajunse la vârsta senectuţii, romanul cuprinde o serie de consideraţii filozofice asupra percepţiei, a naturii sinelui şi identităţii, ceea ce i-a determinat pe unii critici să-l numească un demers fenomenologic în proză.

Elisabeta Lăsconi, „În voia valurilor“ (Ziarul de duminică, iulie 2012)

RECENZII