ORLANDO

Roman care a provocat multe controverse, Orlando a fost scris cu intenţia de a-i aduce un omagiu, în cheie parodică, Vitei Sackville-West. Cu această carte hibridă, combinaţie fascinantă în care sunt dezbătute subiecte legate de identitatea sexuală încă tabu în epocă, Virginia Woolf impune un personaj fără precedent. Orlando este un fel de spirit al vremii care călătoreşte de-a lungul secolelor, traversând episoade-cheie ale Marii Istorii, prilej pentru o meditaţie profundă asupra timpului, a devenirii şi a individualităţii. Romanul a fost ecranizat în 1992, în regia lui Sally Potter, cu Tilda Swinton în rolul principal.

„Cea mai lungă şi mai fermecătoare scrisoare de dragoste din literatură.“ (Nigel Nicolson)

Întruchipare ficţională a poetei Vita Sackville-West, prietenă apropiată a Virginiei Woolf, Orlando e un tânăr nobil de la Curtea reginei Elisabeta care, în mod miraculos, reuşeşte să traverseze mai multe secole, fără să îmbătrânească, dar schimbându-şi sexualitatea. Dacă în timpul Marelui Îngheţ din anul 1608 Orlando se îndrăgosteşte iremediabil de Saşa, o prinţesă rusoaică ce însoţeşte o delegaţie a ambasadei ruse la Londra, doar pentru a simţi gustul amar al deziluziei amoroase, într-o viitoare ipostază feminină va experimenta din plin constrângerile vieţii unei femei în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, dar şi în primul sfert al secolului XX, când însă teoriile feministe încep să câştige teren. Pe parcursul multiplelor sale metamorfoze, constanta va rămâne căutarea acerbă a frumosului, în artă, literatură sau natură, dar şi a sensului creaţiei, tonul meditativ fiind mereu dublat de ironie şi umor. Ajuns în secolul XX, în perioada interbelică, Orlando se căsătoreşte cu Marmaduke Bonthrop Shelmerdine, un căpitan de vas, şi îşi publică poemul Stejarul, scris de-a lungul secolelor de peregrinări prin istorie.

Dana Pîrvan-Jenaru, „Neobosite căutări de sine“ (Observator cultural, octombrie 2013)

RECENZII