Sufletul lumii

Sufletul lumii
Preț: 60,26 lei
Disponibilitate: stoc limitat
ISBN: 978-973-50-8146-1
Editura:
Anul publicării: 2023
Ediția: I
Pagini: 276
Format: 13/20
Categoria: Cărți

DESCRIERE

Sufletul lumii, una dintre ultimele cărți ale marelui filozof britanic, este socotită o capodoperă prin bogăția și limpezimea argumentelor. Roger Scruton își propune să doboare două tipuri de reducționism al paradigmei scientiste: mai întâi, religia nu este doar o explicație alternativă a lumii, în concurență cu cea rațională, și apoi, ea nu se reduce la un set de fenomene de resortul sociologiei sau al psihologiei evoluționiste. Astfel, căutarea lui Dumnezeu, în sensul vizat de Scruton, nu are nimic în comun cu soluțiile iluzorii și deja stereotipe la problemele vieții actuale, ci trebuie înțeleasă mai curând drept căutarea sufletului dacă nu pierdut, cel puțin primejduit al lumii zilelor noastre. Un suflet care se ascunde și în același timp se revelează în „lumea trăită“: aceea a emoției artistice, a sacrului, a nevoii de dăruire și sacrificiu, într-un cuvânt, a raportului autentic cu noi înșine și cu semenii noștri.

„În nici una dintre operele anterioare Roger Scruton nu și-a împletit atât de bine cugetările despre estetică, personalitate, politică și religie… O carte care prin bogăția, amploarea și frumusețea ei poate fi socotită drept una dintre cele mai bune scrieri ale sale.“  — SPENCER CASE, National Review Online

„Citindu-l pe Scruton, te delectezi cu claritatea și sobrietatea stilului său și, totodată, te simți condus de un ghid care nu se teme de îndoieli și incertitudini.“ — LAURA KEYNES, Standpoint

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Google Analytics

Google Analytics este un serviciu de analiză web. Analiza web este colectarea, colectarea și analiza datelor despre comportamentul vizitatorilor de pe site-uri web. Printre altele, un serviciu de analiză web colectează date de pe care site-ul web a ajuns pe un site web de către persoanele vizate (așa-numitele refereri), de la ce pagini ale site-ului web au fost accesate sau cât de des și pentru ce perioadă de timp a fost vizualizată o pagină. O analiză web este utilizată în principal pentru a optimiza un site web și pentru analiza cost-beneficiu a publicității pe internet. Google Analytics utilizează cookie-uri. Informațiile generate de cookie cu privire la utilizarea acestui site web sunt transmise de obicei către un server Google din SUA și stocate acolo. Google ar putea transfera informațiile personale colectate prin această procedură tehnică către terți.
Interes legitim?
?
Permite activarea pe baza interesului legitim
 
Consimțământ?
?
Permite activarea pe baza consimțământului dvs.