POVESTEA CU ELEFANTUL VIZIRULUI

Premiul Nobel pentru Literatură 1961

Traducere din limba sîrbă şi note de Gellu Naum şi Voislava Stoianovici

La Travnik se instalează noul vizir, un tiran anonim, însetat de sînge. Curînd, paşa îşi aduce, de pe tărîmuri îndepărtate, un elefant. Un animal neastîmpărat, care face prăpăd prin tarabele tîrgului, şi un simbol al puterii vizirului, care vrea să-i vadă pe locuitori îngenuncheaţi dinaintea lui. Povestea cu elefantul vizirului, care dă şi titlul volumului, nu este doar o parabolă despre rădăcina răutăţii omeneşti, ci o întreagă istorie a suferinţei popoarelor iugoslave aflate sub stăpînire otomană. Sub masca unor snoave spuse la gura focului, povestirile din volumul lui Ivo Andrić abordează trecutul şi spiritualitatea comunităţii iugoslave, fie că discută despre temerile din preajma celui de-al Doilea Război Mondial, despre primele răbufniri de revoltă în rîndul unor ţesătoare de covoare, despre corupţia autorităţilor sau meditează la îmbătrînire, la destinul tragic al femeii ori la micimea vieţii de artist.

„Marile poveşti istorice – şi nu există multe – nu sînt citite, în general, ca şi cum ar fi istorice. Simţi, citindu-le, că te afli în timpul şi spaţiul lor. Cît de uimitor, aşadar, să descoperi pe neaşteptate un maestru al genului, şi încă unul care se afla în văzul lumii de aproape şaizeci de ani: era 1961 cînd Ivo Andrić primea Premiul Nobel pentru Literatură.” (The New York Review of Books)

„Povestirile lui Andrić par simple, nişte fantezii distractive; însă, întocmai ca basmele bosniace, ele sînt deseori «mai adevărate decît adevărul însuşi»; iată cum ni se dezvăluie vasta înţelegere umană şi psihologică a autorului. O abordare luminoasă – şi încîntătoare – a unor teme serioase.” (Kirkus Reviews)