Noul ghid al nesimţitului după 20 de ani

Au trecut douăzeci de ani nu doar din viaţa muschetarilor lui Dumas, ci şi din cea a nesimţitului român. Timpul scurs între Ghidul din 2006 şi cel de astăzi poate fi rezumat într-o spusă a unui politruc de pe vremuri: „Situaţia s-a ameliorat din ce în ce mai rău“. Formele nesimţirii s-au diversificat, canalele împrăştierii ei în spaţiul public sunt mai multe ca altădată. Au apărut reţelele sociale, s-a consolidat atacul la persoană, s-a înteţit viforul şovin şi xenofob. Plăcerea de-a insulta şi de-a mânji e la aceleaşi cote ca acum două decenii, semn că „România educată“ a fost şi rămâne un slogan fără acoperire.

Cartea de faţă e un (nou) tur ghidat al nesimţirii, care conţine o serie de probe ale virtuozităţii în domeniu. Uneori pitorescul se îneacă în abjecţie, alteori râsul îngheaţă pe buze. Radu Paraschivescu îşi plimbă cititorii prin câteva zone şi spaţii din care bunele maniere au fost evacuate şi unde domneşte mârlănia. În politică şi în fotbal, în sala de spectacole şi în studioul de televiziune, în metrou sau pe stradă, nesimţirea nu e doar un colorant vremelnic. Zgomotoasă şi agresivă, ea vorbeşte despre o lume în care înjurătura dizolvă argumentul, iar paharul cu apă aruncat în figură ţine loc de răspuns la întrebare.

Noul ghid al nesimţitului e cronica unei vieţi punctate de răcnete, scandări obscene, găselniţe rasiste, gesturi revoltătoare şi dispreţ.

RECENZII