Mihai Eminescu, românul absolut

Mihai Eminescu, românul absolut
Preț: 30,66 lei
Disponibilitate: stoc limitat
ISBN: 1129735050438
Editura:
Anul publicării: 2015
Ediția: I
Pagini: 224
Format: 13/20
Categoria: Cărți

DESCRIERE

Istoria nenumăratelor distorsionări pe care le-a produs în ultimul secol și jumătate cultul „poetului național“ merită astăzi parcursă. Volumul de față o prezintă cu detașare, acuitate critică și finețe a observației. Oare vom reuși cândva să-l vedem (și să-l citim) pe Eminescu eliberați de mitologia creată, de un secol și ceva, în jurul imaginii lui? În orice caz, istoria exagerărilor pe marginea numelui său e plină de învățăminte. Pentru intelectualul român din vremurile moderne, n-a existat de altfel piatră de încercare mai mare decât „Eminescu“ – un nume în fața căruia nu oricine și-a păstrat luciditatea și discernământul. La început victimă a detractorilor din epocă, el a căzut curând pradă zelului glorificatorilor, care l-au sechestrat în irealitatea omagiului lor. Și cine, astăzi, în afară de Lucian Boia, ne poate ghida mai bine pe acest teritoriu minat de fantasme, pentru a reveni pe tărâmul istoriei reale?

„Eminescu nu e perceput doar ca un foarte mare poet. A ajuns să fie mai mult, mult mai mult decât atât. Ni se înfățișează, la cota lui cea mai înaltă, ca exponent suprem al românismului. În ce mă privește, am revizitat, printr-o cercetare proprie, toate fazele esențiale ale transfigurării mitice a poetului. Nu e o carte (decât tangențial) despre Eminescu, ci o privire asupra reprezentărilor poetului, un tablou sintetic al mitologiei eminesciene.“ (Lucian BOIA)

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Google Analytics

Google Analytics este un serviciu de analiză web. Analiza web este colectarea, colectarea și analiza datelor despre comportamentul vizitatorilor de pe site-uri web. Printre altele, un serviciu de analiză web colectează date de pe care site-ul web a ajuns pe un site web de către persoanele vizate (așa-numitele refereri), de la ce pagini ale site-ului web au fost accesate sau cât de des și pentru ce perioadă de timp a fost vizualizată o pagină. O analiză web este utilizată în principal pentru a optimiza un site web și pentru analiza cost-beneficiu a publicității pe internet. Google Analytics utilizează cookie-uri. Informațiile generate de cookie cu privire la utilizarea acestui site web sunt transmise de obicei către un server Google din SUA și stocate acolo. Google ar putea transfera informațiile personale colectate prin această procedură tehnică către terți.
Interes legitim?
?
Permite activarea pe baza interesului legitim
 
Consimțământ?
?
Permite activarea pe baza consimțământului dvs.