Mama mea e un Nuștiuce Haizisăizic

Un poem tulburător despre depresia mamelor şi efectele ei asupra copiilor, ilustrat senzaţional

„Mi-ar fi plăcut să fi citit asta când aveam 14 ani. Şi mai ales mama mi-ar fi plăcut s-o citească” a spus cineva care a văzut textul cu ceva vreme înainte de publicare. Într-adevăr, e uluitor felul în care, în puţine cuvinte, Corina Dascălu construieşte un text atât de puternic. Depresie, frică, anxietate, nevoia de iubire a unui copil care se face un mic ghemotoc de teamă atunci când mama lui îşi iese din forma ei obişnuită – „ochi căprui ca două castane dulci, lucioase (…) mâini puternice, dibace, cu care îmblânzeşte aluaturi” -, îi cresc dinţi mari şi aspri, limba i se despică şi n-o mai poţi înţelege. Nu ştii niciodată ce duce la transformarea asta şi înveţi să te faci mic şi uşor, ca un bulbuc de săpun, nu te smiorcăi, zâmbeşti chiar dacă-ţi vine să plângi. Cine, cine e mama? Mama e un Nuştiuce…

 Un poem tulburător despre depresia mamelor şi efectele ei asupra copiilor, ilustrat senzaţional

„O poveste care sapă adânc în tine, transpusă în imagini copleșitoare” - Dan Ungureanu

„O lectură vizuală foarte bună, cu o paletă cromatică ce alunecă spre sufletul cititorului ținându-l aproape de carte până la sfârșit” - Alexandru Ciubotariu

„La intersecția dintre basm și autobiografie, romanul grafic scris de Corina Dascălu și ilustrat de Marta Crețu este un poem în cuvinte și imagini despre relația mereu în valuri și serpentine dintre copil și părinte. Tatăl este salvator montan, dar cu mama e mult mai complicat. Căci ea este un Nuștiuce Haizisăizic. „E un Ceva, dar nu știi ce, un Ceva pe care ai ști să-l descrii fără să-l înțelegi, dar niciodată folosind un singur cuvânt, ca furtună, vulpe sau salvator.” Câteodată îi cresc dinți mari și înfricoșători; alteori are „aripi care nu țin aerul sub ele”; uneori devine un vârcolac care ocupă tot spațiul vital; de cele mai multe ori se confundă cu ochii căprui ca două castane și cu mâinile puternice, „cu care îmblânzește aluaturi, clocoteli și cocoloașe”.

Povestea-aproape-mărturie a Corinei Dascălu e populată de personaje fantastice de basm și de supereroi; dar niciunul nu ajută când e vorba să îmblânzească multele limbi pe care le cunoaște mama, să o apropie sau să o depărteze. Timpul e cel care va putea să-i aducă pe aceeași pagină. Și oglindirea în cel care vine din urmă să te transforme, la rândul tău, în furtună, vulpe și salvator. O „carte-pansament”, cum o numește autoarea, Mama mea e un Nuștiuce Haizisăizic îmbină textul-poezie cu ilustrațiile Martei Crețu, inspirate de Antoni Gaudí și Picasso, într-un tot unitar ce pare creat de aceeași mână și aceeași minte.” (Oana Purice)

RECENZII