Lumină de lampă

Lumină de lampă
Preț: 44,40 lei
Disponibilitate: stoc limitat
ISBN: 9789732334379
Anul publicării: 2024
Ediția: paperback
Pagini: 128
Format: 13.5/20
Categoria: Cărți

DESCRIERE

Prima carte postumă a lui Liviu Georgescu

„Am ales, pentru această carte, din cele peste trei sute de poezii rămase de la Liviu Georgescu, nepublicate în vreo carte, sub o sută de poezii. Selecția am făcut-o după ce am fixat titlul cărții după o poezie a acestuia, împărțind cartea în patru secțiuni, într-o logică și ideatică pe suflul liric al poeziei lui Liviu Georgescu. De-a lungul celor două decenii în care Liviu Georgescu, un optzecist atipic, cum l-a categorisit Nicolae Manolescu în prefața cărții Călăuza, cartea de debut a acestuia, care l-a adus în prima linie a poeziei românești de după 2000, poezia acestuia a trecut de la metafora selectă, bine așezată în text, la discursul ideatic și filosofic, complicând uneori înțelegerea imediată a acesteia. Lumină de lampă, așa cum se intitulează prima carte postumă a lui Liviu Georgescu, pe lângă faptul că, într-un fel, amintește de titlul pe care l-ar fi dorit Eminescu cărții sale, Lumină de lună, incumbă în el dorința poetului de a se apropia cât mai mult de marea poezie românească din toate timpurile. Densitatea ideilor din textele sale poetice îi justifică dorința, iar datoria noastră este aceea de a-i păstra vie nu numai memoria, ci și poezia, una de o singularitate evidentă.“ Gellu Dorian

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Google Analytics

Google Analytics este un serviciu de analiză web. Analiza web este colectarea, colectarea și analiza datelor despre comportamentul vizitatorilor de pe site-uri web. Printre altele, un serviciu de analiză web colectează date de pe care site-ul web a ajuns pe un site web de către persoanele vizate (așa-numitele refereri), de la ce pagini ale site-ului web au fost accesate sau cât de des și pentru ce perioadă de timp a fost vizualizată o pagină. O analiză web este utilizată în principal pentru a optimiza un site web și pentru analiza cost-beneficiu a publicității pe internet. Google Analytics utilizează cookie-uri. Informațiile generate de cookie cu privire la utilizarea acestui site web sunt transmise de obicei către un server Google din SUA și stocate acolo. Google ar putea transfera informațiile personale colectate prin această procedură tehnică către terți.
Interes legitim?
?
Permite activarea pe baza interesului legitim
 
Consimțământ?
?
Permite activarea pe baza consimțământului dvs.