LUMEA CA VOINTA SI REPREZENTARE. VOL. I+II

„Viaţa este o afacere care nu-şi acoperă costurile.“ (Arthur SCHOPENHAUER)

„Dacă ceea ce spune Schopenhauer nu va fi niciodată uitat, asta ţine probabil de faptul că ceea ce el spune nu e legat de cuvintele pe care le foloseşte; cele spuse ar putea fi foarte bine redate şi cu alte cuvinte – dar va râmâne totuşi, dincolo de asta, un sâmbure de simţire, o trăire a adevărului atât de satisfăcătoare, de indestructibilă şi de invulnerabilă, atât de autentică cum n-am mai aflat nicăieri altundeva în filozofie. Te ajută atât să trăieşti, cât şi să mori, şi mai ales să mori: îndrăznesc să afirm că adevărul rostit de Schopenhauer, prin satisfacţia pe care ţi-o aduce, te ajută să faci faţă în ceasul de pe urmă – şi asta fără nici un chin, fără vreun efort de gândire, fără cuvinte.“ (Thomas MANN)

„Degeaba privirile noastre caută vreo singură rădăcină din care s-ar înălţa un trunchi puternic, vreo palmă de pământ rodnic şi sănătos: pretutindeni praf, nisip, încremenire, moarte lentă. Un om rătăcit în acest pustiu, singuratec şi fără speranţă, nu şi-ar putea găsi un simbol mai nimerit decât pe cavalerul întovărăşit de Moarte şi de Diavol, aşa cum l-a desenat Dürer, cavalerul în platoşă, cu privirea aspră, care, singur cu calul şi cu câinele său, îşi urmează impasibil drumul de groază, fără să-i pese de înspăimântătorii lui tovarăşi, dar fără nici o speranţă. Schopenhauer al nostru a fost acel cavaler al lui Dürer: era lipsit de orice speranţă, dar dorea adevărul. Nimeni nu se poate asemui cu el!“ (Friedrich NIETZSCHE)

„Schopenhauer e dintre autorii aceia care nu vor avea a se teme de soarta celor ce scriu de azi pe mâine. E drept că multă lume va fi jignită la citirea cărţilor lui, îndeosebi toţi aceia care fac din scris şi învăţătură o meserie; dar lumea va ajunge a se împăca cu multe dintre învăţăturile pesimiste ale filozofului.“ (Mihai EMINESCU)

„Din tot ce a scris şi a gândit Schopenhauer, vii rămân numai revărsările sale de umoare. [...] Ceea ce rămâne dintr-un gânditor este temperamentul său, adică tot ce face atunci cînd uită de sine; un filozof amuză, derutează, interesează tocmai prin contradicţii, prin capricii, prin reacţiile imprevizibile şi incompatibile cu liniile fundamentale ale gândirii sale.“ (Emil CIORAN)

RECENZII