INTRODUCERE ÎN PSIHANALIZA FREUDIANĂ ȘI POSTFREUDIANĂ

Când a constatat, pe baza identităţii structurale între simptomul nevrotic, pe de o parte, şi vis, act ratat, cuvânt de spirit, produse culturale, pe de altă parte, că între „normal" şi „patologic" există doar o deosebire de grad, şi nu una de natură, Freud a trecut de la psihopatologie la psihologie. Psihanaliza, ca psihologie, este o psihologie a inconştientului.

Spre deosebire de psihologia conştiinţei, care studiază fenomenele psihice conştiente (sau accesibile în mod direct conştiinţei), psihologia inconştientului cercetează acele fenomene psihice accesibile conştiinţei doar indirect, prin intermediul interpretării de tip psihanalitic. Descoperirea inconştientului psihic a revoluţionat nu numai psihologia, ci şi celelalte ştiinţe ale omului: filosofia, antropologia, sociologia, estetica etc.

Dacă ar fi să formulez în puţine cuvinte şi într-un mod sugestiv esenţa psihologiei inconştientului, aş spune că ea constă în ideea că şi oamenii sănătoşi, nu numai nevroticii, au inconştient. Iar inconştientul oamenilor sănătoşi are aceleaşi conţinuturi ca şi inconştientul nevroticilor. Diferenţa e doar de grad.
Vasile Dem. Zamfirescu

Oricât ar părea de surprinzător, psihanaliza nu este, aşa cum ne-am obişnuit să o gândim, un domeniu nestructurat interior, ci un adevărat sistem de discipline. Disciplinele psihanalitice – psihoterapia, psihopatologia, psihologia, metapsihologia şi psihanaliza aplicată – se află în relaţii cronologice şi logice. Din punct de vedere cronologic, prima a fost psihoterapia psihanalitică. Teoretizarea experienţei psihoterapeutice a condus la constituirea psihopatologiei psihanalitice, care a stat la baza psihologiei psihanalitice. Pe temeiul acesteia s-au clădit metapsihologia şi psihanaliza aplicată. Structura de rezistenţă a acestei clădiri multietajate o formează ideea de inconştient.
– V. D. Z.

Parcurgerea celor optsprezece volume ale operelor complete a lui Jung mi-a prilejuit constatarea, surprinzătoare la prima vedere, că există mai multe tipuri de arhetipuri, dacă folosim drept criteriu definiţia arhetipului cu care Jung operează de-a lungul întregii sale opere, şi anume de pattern of behaviour, de forţă interioară de ordinul instinctului, cu valenţe spirituale. Arhetipurile care corespund acestei definiţii şi pe care le-am numit tipice descriu într-adevăr o experienţă a speciei transmisă ereditar. Din categoria arhetipurilor tipice fac parte: arhetipul matern, arhetipul patern, arhetipul infans, anima, animus, arhetipul renaşterii, comunismul ca arhetip, arhetipurile regionale sau etnice, de tipul arhetipului germanilor (Wotan), cristalizare şi transmitere a unei experienţe colective de ordin general, nu universal.
– V. D. Z
 

RECENZII