Gânduri pentru cei ce suferă

Aceasta carte s-a nascut din prea multa suferinta si din prea putina intelegere a omului de catre om. In lacrimile semenilor mei, in strigatele lor de ajutor, in neputinta de a schimba intunericul in lumina, m-am vazut ca-ntr-o oglinda, care reflecta dureros de clar imaginea din fata ei. Fiecare durere, fiecare tremur al incertitudinii, fiecare speranta ucisa, toate la un loc si fiecare in parte, au constituit materialul din care s-a „zidit“ aceasta carte.

Uneori, sa zambesti e prea mult, sa plangi e la fel de mult, sa speri nu mai e de-ajuns si sa astepti e prea sfasietor… Suferinta, cu nenu­maratele ei fete, atunci cand loveste doboara, devoreaza, tintuieste si mutileaza, de cele mai multe ori. Suferinta, aceasta mireasa trista cu voal fumuriu si pantofi cu tocuri de foc, nu pleaca pana nu ucide, intr-un fel sau altul, trupul sau sufletul, ori si trupul si sufletul.

Suferinta transforma oamenii si, de cele mai multe ori, ii inchisteaza, ii indeparteaza de ei si de semenii lor, ii face neincrezatori si, cel mai grav, le suprima liantul cel mai puternic, care poate lega un suflet de altul, dragostea. Sufletul celui atins de suferinta este ca un om fara maini, care nu poate nici sa primeasca, nici sa daruiasca, nici sa se prinda de ceva, dar nici sa se apere. Un om cu un astfel de suflet ce poate sa faca? Sa suspecteze, sa loveasca si sa se instraineze de tot si de toate. 

Un astfel de om, cu sufletul contorsionat de durere, poate ca sunt chiar eu sau tu sau el sau noi… Pentru mine, pentru tine, pentru noi, am scris aceasta carte.

Ganduri pentru cei ce sufera este darul meu pentru voi, glasul care ar vrea sa va aline, mana care ar vrea sa va mangaie. Am scris aceste ganduri, nu pentru a va adanci ranile, ci dimpotriva, pentru a incerca sa le cicatrizam impreuna atat cat va fi posibil. Si eu am fost ca voi si poate inca mai sunt, dar am descoperit balsamul care nu da voie sufletului sa fie mutilat. Am descoperit „mana“ care sine la distansa suferinsa, mireasa aceea cu voal fumuriu si pantofi cu tocuri de foc. Si ce e mai important, am descoperit, oglinda care transforma chipul suferinsei, intr-un rau limpede care purifica si elibereaza. Balsamul sufletului, „mana“ care sine la distansa suferinsa si oglinda miraculoasa, toate acestea poarta un singur nume – dragostea. 

Asupra celui care iubeste suferinsa nu are putere, nu il ingenuncheaza, ba dimpotriva il intareste. Cel care iubeste este aproape de Dumnezeu si chiar cu Dumnezeu, pentru ca „…Dumnezeu este iubire“.

Daca nu v-as fi spus aceste lucruri, m-as fi simsit vinovata fasa de voi, fasa de cei care avesi ochii obosisi de atatea lacrimi si ingaduisi suferinsei sa va sfartece sufletul-Mihaela Ion