Foxglove. Seria Beladona. Volumul II

Foxglove. Seria Beladona. Volumul II
Preț: 87,21 lei
Disponibilitate: stoc limitat
ISBN: 978-606-088-371-5
Editura:
Anul publicării: 2023
Ediția: paperback
Pagini: 464
Format: Adalyn Grace
Categoria: Cărți

DESCRIERE

Un duce a fost ucis, iar moartea lui e aruncată în cârca lordului de la Thorn Grove. Între timp, Destinul, alunecosul frate al Îngerului morții, și-a stabilit reședința într-un palat somptuos din apropiere. Mai mult decât atât, este chitit pe răzbunare, după ce Îngerul morții i-a curmat viața femeii pe care o iubise cu ani în urmă, motiv pentru care este hotărât să o aibă pe Signa doar pentru el, indiferent de preț.

Signa și verișoara ei, Blythe, sunt încredințate că, dacă reușesc să-l binedispună pe Destin, îl vor putea convinge să-l salveze pe Elijah Hawthorne de la întemnițarea pe nedrept. Dar, cu cât fetele petrec mai mult timp în compania Destinului, cu atât lucrurile pe care le trăiesc devin mai înspăimântătoare, iar Signa scoate la iveală puteri uimitoare care zăceau latente în ea. Cu mistere și primejdii pândind la tot pasul, tinerele trebuie să hotărască dacă pot avea încredere una în cealaltă, în vreme ce își croiesc drumul în înalta societate, dacă trebuie să dezvăluie crimele care le bântuie familia ori dacă sunt în stare să facă față jocurilor neașteptate ale Destinului – toate acestea în timp ce soarta le atârnă de un fir de păr.

Periculoasă, plină de suspans și seducătoare, această continuare a poveștii care îi are protagoniști pe Signa și pe Îngerul morții este pe cât de romantică, pe atât de nimicitoare!

„Adalyn Grace dă viață conceptelor abstracte de moarte și destin, creând personaje fermecătoare, dar cu defecte, care îi vor fascina pe cititori. Răsturnările de situație fac ca volumul să își păstreze tenta polițistă, îmbinând pericolul cu farmecul. O poveste frumoasă, țesută din fire de dragoste, suferință, mister și dorință, care nu dezamăgește.” Mysterious Galaxy

„Singura modalitate prin care Signa își poate salva unchiul de la a merge nevinovat la închisoare este să accepte avansurile pe care i le face Destinul, chiar dacă acest lucru trezește în ea puteri înspăimântătoare, pe care tânăra luptă din răsputeri să le controleze.” Publishers Weekly

 „Secrete, blesteme, mister, dragoste și un Înger al morții!” Jennifer L. Armentrout

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de aceiași autori

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Google Analytics

Google Analytics este un serviciu de analiză web. Analiza web este colectarea, colectarea și analiza datelor despre comportamentul vizitatorilor de pe site-uri web. Printre altele, un serviciu de analiză web colectează date de pe care site-ul web a ajuns pe un site web de către persoanele vizate (așa-numitele refereri), de la ce pagini ale site-ului web au fost accesate sau cât de des și pentru ce perioadă de timp a fost vizualizată o pagină. O analiză web este utilizată în principal pentru a optimiza un site web și pentru analiza cost-beneficiu a publicității pe internet. Google Analytics utilizează cookie-uri. Informațiile generate de cookie cu privire la utilizarea acestui site web sunt transmise de obicei către un server Google din SUA și stocate acolo. Google ar putea transfera informațiile personale colectate prin această procedură tehnică către terți.
Interes legitim?
?
Permite activarea pe baza interesului legitim
 
Consimțământ?
?
Permite activarea pe baza consimțământului dvs.