Figuri de Dandy și de Don Juani de București. De al MATEIU CARAGIALE la RICA "Fante de Obor"

Preluând din mers excentricitățile unui high life de aiurea, se putea ajunge la nebunia risipitoare a unui superb și aberant personaj, precum acel logofăt Constantin Dudescu, care și-a permis să-l plimbe vara cu sania, pe însuși Napoleon Bonaparte, dar – pentru că lipsea zăpada trebuincioasă unei atari alunecări spre legendă - pe un drum, din preajma Palatului de la Versailles, acoperit cu zahăr de către cei 25 de arnăuți care-l însoțeau în voiajul său pe excentricul bucureștean. De altfel, același zărghit aristocrat pământean va reuși să epateze doamnele din lumea bună a Parisului, invitându-le la un dineu fastuos, la care le va fi strecurat fiecăreia, în șervetele de olandă fină, câte un mărgăritar sau o nestemată!

Dacă vorbim de tradiționalul obicei al seniorilor români de a colecționa și etala frumuseți feminine la ocazii speciale, se cuvine să spunem că un Tirso de Molina s-ar fi putând oricând inspira și din fauna masculină de lux a Vechilor București pentru personajul său Don Juan, seducătorul ușor degenerat desprins, parcă, din clica pestriță, funambulescă și a rebours elitistă a Crailor de Curtea Veche ai lui Mateiu I. Caragiale – „Mathieu-Jean, conte de Karabetz” – aristocratul închipuit de la Fundulea, urmaș de „plăcintari arnăuți”, care, în delirul său genealogic și heraldic, reușea, adesea, să fie mai decadent autentic decât nobilimea de sânge albastru-străveziu, inclusiv luând-o în căsătorie, la 38 de ani, pe boieroaica Marica Sion, cu libidoul încă fraged-vioi la 63.

La noi, unde – vorba lui Poincare – „totul este luat atât de ușor”, exercițiul seducției în masă era luat foarte în serios, dovadă orgiile lui Barbu Catargiu în conacul de la Maia, furtul miresei lui Bălăceanu comis în chiar noaptea nunții de către marele dandy Scarlat Bărcănescu, jurnalul erotic cu peste 1. 000 de intrări al lui Mihail Kogălniceanu, partenerul de hoinăreli sexuale al lui Alexandru Ioan Cuza, nebuniile lui Ionel Isvoranu, care punea să fie ridicate fustele cuconițelor care se plimbau prin fața cafenelei Fialkowski de pe Calea Victoriei, palmaresul poetului-matematician Ion Barbu/ Dan Barbilian, a cărui nevastă, Gerda, trebuia să aplice rigoarea nemțească nativă și să lipsească de acasă fix două ore în fiecare zi pentru ca genialul ei soț să-și poată consuma apetitul lubric, frenezia cu care agăța femei poetul Ion Minulescu, fiorul metafizic imprimat amantlâcurilor sale de filosoful Nae Ionescu, eleganța cu care a curtat-o o viață întreagă Barbu Știrbey – „Prințul Alb” - pe Regina Maria, dăruindu-l pe Regele Ferdinand cu încă doi copii, serializarea materialist-dialectică a coitului de către intelectualul comunist Lucrețiu Pătrășcanu sau modul rafinat în care Alexandru Marghiloman colecționa armăsari pursânge și femei de rasă. 

RECENZII