ELIHU.Însemnări moştenite din veşnicie

ELIHU.Însemnări moştenite din veşnicie
Preț: 15,86 lei
Disponibilitate: stoc limitat
ISBN: 9789737978592
Editura:
Anul publicării: 2007
Ediția: paperback
Pagini: 210
Format: 14/20
Categoria: Cărți

DESCRIERE

După experimentul lui Alain Aspect de mecanică quantică (în anii ’80), a apărut ca o certitudine faptul că particulele atomice fie comunică cu o viteză mai mare decât cea a luminii, fie nu sunt separate în realitate. Separarea există numai în ochii celui care observă.

Autorul a asociat această interpretare cu situaţia Big Bang. Din aceasta se poate trage concluzia că toate particulele, toate fenomenele universului sunt legate una de alta şi interdependente, deoarece nu există niciun loc de unde particulele ar putea proveni. Prin urmare, există o responsabilitate absolută în privinţa sarcinii fiinţei umane, întrucât noi suntem particule conştiente ale universului!

O ipoteză adiţională este aceea că, pentru supravieţuirea unei culturi, este necesară o anumită condiţie a psihicului: ipoteza unei existenţe pline de sens. Până acum, credinţa religioasă ar fi rezultatul acestei ipoteze în civilizaţia noastră.  În cartea sa, Elihu, Wolfgang Wallner încearcă să extragă o teologie din această filozofie: fiinţa-Dumnezeu din fiinţa omenească însăşi!

În cărţile sfinte ale religiilor iudaice, islamice şi creştine (religiile monoteiste) se percepe că o astfel de evoluţie este deliberată şi făcută cu intenţie. Dar acelaşi lucru se poate deduce şi din alte religii şi din mituri.

Pasul spre a fi Dumnezeu trebuie să fie făcut într-un mod conştient, întrucât reprezintă o sinteză a celor două emisfere cerebrale – deci include şi logica şi simţirea. Acest pas înseamnă recunoaşterea şi acceptarea responsabilităţii pentru întreaga creaţie.

Pornind de aici, este de înţeles de ce, în cartea Elihu, Dumnezeu poate spune: iar dacă anihilez întregul univers al unei fiinţe umane, nu se va observa nimic pe suprafaţa Creaţiei! Fiinţa umană este doar un experiment biologic al naturii, pentru a i se adăuga materiei conştiinţă. Natura va avea destul timp ca să facă alte experimente, dar fiinţa umană nu are!

În opinia autorului, pentru supravieţuirea unei civilizaţii este esenţial cât de puternic este motivat comportamentul omenesc. Aceasta decide existenţa unei civilizaţii. Dacă, în viitor, occidentalul Îl va căuta pe Dumnezeu în exclusivitate în materia moartă, el va deveni, el însuşi, o astfel de materie moartă. Iar el se va îndepărta de natura sa primordială care l-a adus la conceptul de Dumnezeu – printre alte lucruri.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Google Analytics

Google Analytics este un serviciu de analiză web. Analiza web este colectarea, colectarea și analiza datelor despre comportamentul vizitatorilor de pe site-uri web. Printre altele, un serviciu de analiză web colectează date de pe care site-ul web a ajuns pe un site web de către persoanele vizate (așa-numitele refereri), de la ce pagini ale site-ului web au fost accesate sau cât de des și pentru ce perioadă de timp a fost vizualizată o pagină. O analiză web este utilizată în principal pentru a optimiza un site web și pentru analiza cost-beneficiu a publicității pe internet. Google Analytics utilizează cookie-uri. Informațiile generate de cookie cu privire la utilizarea acestui site web sunt transmise de obicei către un server Google din SUA și stocate acolo. Google ar putea transfera informațiile personale colectate prin această procedură tehnică către terți.
Interes legitim?
?
Permite activarea pe baza interesului legitim
 
Consimțământ?
?
Permite activarea pe baza consimțământului dvs.