CIRESE AMARE

„Liliana şi-a crescut copiii singură, mamă şi tată la un loc; a văruit, a crăpat lemne, a tencuit, a gătit mii de oale de mâncare, a făcut teme, a visat cu Vivaldi, a încercat să trăiască normal. Greu. Aşa că a ascultat de o prietenă, a urcat în primul microbuz către Roma şi a rămas acolo. N-a durat mult şi a ajuns la marginea prăpastiei. Atunci a început să scrie şi a descoperit că astfel se curăţă, se eliberează, are puterea de a da mai departe poveştile ei sau ale altora. Când a plecat era femeie de 30 şi ceva de ani, care, în mica ei valiză, printre câteva haine de schimb, a luat şi două-trei cărţi de căpătâi să-i ţină de urât şi de dor. Nici prin gând nu-i trecea că va ajunge să se scrie pe sine, în propria ei carte.“ (Irina PĂCURARIU)

RECENZII