CAROL AL II-LEA. Un rege român sub povara epocii sale

Această carte, care se adresează în primul rând celor care încep să se inițieze în tainele istoriei naționale, spune povestea unui prinț sclipitor, de la care s-au așteptat atâtea, și a unui Rege care a reușit, atât cât i-a stat în putință, să se ridice la înălțimea acelor așteptări. Însă, această carte ne arată și dimensiunea profund umană a Regelui Carol al II-lea – cu toate contradicțiile pe care le presupune existența umană, cu fericirea și bucuriile ei.

Dintre cei patru regi ai României, Carol al II-lea este cel mai controversat. Dar această imagine, care are, ce-i drept, și o sămânță de adevăr, este de fapt una nedreaptă. Născut și crescut într-o perioadă de mari frământări internaționale (Războaiele Balcanice și Primul Război Mondial) și de mari împliniri (realizarea României Mari), Carol al II-lea a fost, într-un sens, un Rege tragic. Probabil că România s-ar fi confruntat cu nenorociri indiferent cine ar fi fost pe Tronul regatului. Dincolo de tragedia istorică, însă, Carol al II-lea – fire extrem de inteligentă, dar rebelă (lucru periculos pentru un monarh) – a făcut și multe greșeli în plan personal, dovedind, o dată în plus, că și regii sunt oameni ca toți muritorii și că sunt doborâți de pasiuni pe cât de omenești, pe atât de tulburătoare.

Ar fi, însă, greșit să judecăm personalitatea Regelui Carol al II-lea doar din acest unghi. Ar trebui să ne uităm la superbele clădiri din Capitală și din țară – construite din inițiativa sa ori terminate la insistențele sale –, ar trebui să ne amintim că faimoșii scriitori interbelici cu care ne mândrim astăzi (Eliade, Cioran, Ionescu și Noica) și marii artiști (de exemplu, George Enescu) s-au afirmat în timpul domniei acestui Rege iubitor de cultură și au fost sprijiniți de fundațiile înființate de el.

RECENZII