2 - 1 ÎNTR-UN CERC ALBASTRU

DESCRIERE
Ana Blandiana
Luceafărul, 1977, la prima apariție în ziar a poetului
„Ce va urma după această suferință din care nu izbucnesc țipete, ci se distilează tăceri, după această lacrimă care nu deformează lumea, ci o spală și o face mai limpede? Nimeni, nici chiar talentul lui evident, nici chiar sensibilitatea lui scânteietoare, nu ar putea răspunde. Nu o poate face decât timpul, cu încăpățânarea lui de a trece, cu mania lui de a schimba. Nouă ne rămâne doar să nu uităm acest nume simplu - numele unei lacrimi - ca să îl putem recunoaște mai târziu, mult mai târziu, pe lista învingătorilor.”
După apariția în revista literară săptămânală Luceafărul a poeziilor lui Vasile Gheorghe, în ultima duminică a lui august 1977, la postul de radio Europa Liberă, dl. Virgil Ierunca, critic literar, poet și publicist român, a citit poezia „Octombrie” la emisiunea sa culturală.
Ștefan Augustin Doinaș nota în 1979:
Despre poezia Motiv chagallian:
„Foarte frumoasă poezie! Descriptivul trece într-un fel de delir liric al realității, suferind astfel atmosfera pictorului.”
Despre poezia Poem:
„Frumoasă poezie! Forța ei stă, deopotrivă, în confesiune și explozie metaforică.”







RECENZII