Suntem în Bucureştii fericitei belle époque, un oraş prins în vârtejul modernizării, care-l îndepărtează treptat de Orient şi-l întoarce spre Apusul altor miraje. Maude Rea Parkinson, o tânără profesoară educată la Magdeburg, amatoare de călătorii şi aventură, ajunge în 1889 în capitala României, ţara necunoscută de la capătul pământului, pe care o descoperă plină de curiozitate şi pe care învaţă s-o iubească cu pasiune. Însemnările tinerei zugrăvesc în tonuri vii mai cu seamă viaţa elitei franţuzite a Capitalei, în preajma căreia a trăit vreme de 22 de ani. Romanţioasă şi sentimentală, amuzantă şi ironică, Maude Rea Parkinson e fermecată de acest oraş pestriţ, cu „o stradă, o biserică şi o idee" – aceea de a petrece. Teatrul şi patinajul, plimbările şi balurile de caritate, cursele de cai şi bătaia cu flori la Şosea, cumpărăturile extravagante şi jocurile de cărţi punctează zilele şi nopţile locuitorilor Micului Paris, mereu agitat şi în sărbătoare. Relatările, deopotrivă critice şi amuzante, nu ocolesc însă detaliile despre organizarea politică deficitară şi alegerile falsificate, corupţia şi provizoratul din administraţie, spitalele prost dotate şi mizere, cerşetorii numeroşi şi sistemul educaţional neadecvat, înţepând subtil moravurile unei lumi ce pare adesea condusă de un laisser-aller fără leac. Dincolo de toate acestea, rămân proaspete şi surprinzătoare detaliile mai puţin ştiute pe care privirea scormonitoare a autoarei le aduce la lumină, căci, aşa după cum ea însăşi spunea la un moment dat, „lunga mea şedere în această ţară m-a învăţat, printer altele, că în Bucureşti nu există secrete“.

„Însemnările tinerei profesoare Maude Rea Parkinson au fost aşternute pe hârtie în contextul implicării României în Primul Război Mondial, când declaraţia de război a guvernului de la Bucureşti din vara anului 1916, înfrângerea rapidă din toamnă şi rezistenţa eroică în Moldova în anul următor au suscitat interesul publicului britanic faţă de micul aliat răsăritean.“ (Constantin ARDELEANU)